5 feb. 2010

Experienţa recrutorului cu modelele de curriculum vitae

Angajatorul primeşte zeci, sute de CV-uri pe zi. Imaginaţi-vă zeci, sute de mailuri care vin în căsuţa lui poştală. Recrutorul nu are o meserie deloc uşoară.
Astfel:
- deschizând outlook-ul, va găsi multe mailuri cu acelaşi "Subject" şi anume: CV, Candidatura, Posiblitate de colaborare. Inutil să vă spun că cel mai des mailurile se numesc simplu "CV";

- deschizând mailurile, va găsi sigur (prea) multe documente tip .doc care se numesc însă la fel. Da, "CV.doc" sau "Curriculum Vitae.doc". El va trebui să le deschidă pe toate, să caute numele celui căruia îi aparţine CV-ul şi apoi să redenumească fişierele în aşa fel încât în folderul lui cu "CV-uri pentru poziţia X_trimestrul 1_2010" sau cum îşi numeşte folderul de lucru, să poată identifica uşor cadidaţii;

- deschizând CV-urile, va da peste pagini identice ca format. Majoritatea utilizează modelul CV-ului european (care nu de cele mai multe ori este şi cel mai inspirat model de curriculum vitae). Aşadar, zeci, sute de pagini cu acelaşi template, cu acelaşi font, cu aceleaşi rubrici, etc.

Lista ar putea continua destul de mult. Ce vrem să subliniem şi ar trebui reţinut este că trebuie să îţi personalizezi CV-ul de la denumirea fişierului, la CV-ului în sine, ca forma şi conţinut.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu